Loc pentru taifas


#341

Si eu il inteleg! Vine cu varsta,nu cu pozitia. Cand ai 20+ nu te gandesti decat sa faci bani. Multi, multi bani. Muncesti pana la lesin, te duci la party, te faci muci si a doua zi te prezinti la joaba, fresh ca o roza, ca sa faci bani.
Cand te apropii de 40, iti mai scad ambitiile. Incepi sa ai grija cat si cum dormi, ce mananci, automat, iti dai seama ca munca pana la epuizare, are exact efect contrar celui asteptat.

Eu muncesc cu placere de-acasa, nu am nevoie sa-mi car laptop-ul, am absolut tot ce am nevoie pe rasnita proprie :smile:
Ore suplimentare, insa, incerc sa evit pe cat posibil. Dar am 4 luni pe an, iad, curat. Atunci e musai si gata!
Dar pentru aia, sunt mereu in topul listei la cresterile salariale, plus ca am niste libertati, de care nu multi se bucura. Exista, deci, un soi de echilibru.


#342

Nu știu ce să zic pe tema regim de cruțare versus bani. Adică e totul mișto până ajungi să ai nevoie de banii ăia, pe care nu-i ai pentru că te-ai cruțat. Asta ca să nu mai zic de pensie, care, ce-i drept, la 30-40 de ani e departe, dar și când s-o apropia…

Oricât mi-aș da sufletul la munci - și de multe ori mi l-am dat, frate, nu jucărie, uneori plângeam acasă de oboseală și se ruga dr. de familie de mine să accept să mă trimită la cură de refacere pentru burnout - nu aș fi demisionat ca să mă duc la job mai ușor, dar pe juma’ de salariu. Că, așa cum zisei, e cool să fii relaxat, până ajungi de-ți frige buza după niște bani la care tu cu mânuța ta ai optat să renunți.

Acu’ să nu mă credeți vreo stahanovistă, încerc și eu să mă ”economisesc” pe unde se poate, dar de aici și până la renunțare, e o cale a naibii de lungă.

Nu, nene, există și alte soluții. Împarți concediul așa încât să ai câte ceva în fiecare cvartal, eviți pe cât posibil orele suplimentare, îți cauți un hobby care să te relaxeze. Nu dai vrabia din mână, că să vezi depresii când ajungi să ai nevoie de bani, sau pur și simplu să-ți dorești chestii, și să nu ți le mai permiți…


#343

Sau nu!
N-am spus niciodată aici, dar voi fetele mai vechi în partea cealaltă, știți că gagicu avea poziție extrem de atractivă. Presupunea, evident, multă muncă. Și ore extra. Și trezit la 4 dimineața, ca să ajungă la ședințe în Umeå sau Stockholm, la ore decente, că era atât de prost, încât nu-și lua o noapte în plus la hotel. Ca să nu sufere compania, pe urma costurilor. Acum un an și jumătate, a avut probleme cu fratele lui. Alcoolic. În pericol. Atunci l-a ajuns și a intrat într-o depresie, neagră și adâncă. Vorbim de un om, al cărui cuvânt de ordine, în viață, e ECHILIBRU. Muncă, antrenamente, jocuri, filme. Plus un bagaj impresionat de cunoștințe în ale psihologiei (a studiat științe comportamentale). Avea practic, toate uneltele, pentru a se păzi și pentru a scăpa rapid. Sufletul! I-a luat peste un an, să revină la oarecare normal. Și-a dat demisia. Pentru că banii ăia, pe care-i lua, nu-l mai puteau ajuta. Nu făcea nimic cu ei, în afară de ședințe de terapie.
Acum caută posturi cu răspundere mai puțină, mai slab plătite, dar care să nu-l stoarcă de vlagă.
Iar eu mă bucur. Îl prefer sărac și viu, cu mințile cât mai aproape de casă. Mă pipi cu jet, pe vacanțe de vis și alte fandoseli. Vreau să fim sănătoși, să avem calculatoare bune și să putem alerga în păduri. Restul, sunt detalii. Nu vreau apartament super mega tunat. Vreau să avem loc, să fie funcțional și curat. Învață și el, să viseze mai aproape de pământ. Încă nu suntem, unde vrem să fim!


#344

Scuzati ca ma bag ca musca, dar incerc sa recuperez. Inteleg ca vorbim despre jobul bine platit, cu stres cat casa vs. jobul de vanzatoare, platit mai mult decat modest, dar cu singurul stres de a face inventarul vanzarilor?


#345

Nah, ce sa zic, de cel putin 19382762 ori pe zi imi vine sa imi iau lumea in cap si sa ma duc cat vad cu ochii. Uneori o zic si cu voce tare. Dar realitatea e ca nu as face chestia asta practic daca ar insemna ca din postul de acum sa ma apuc de buna voie sa prestez ca vanzatoare, platita mizilic, dar relaxata.

Da, viata te urca si te coboara. Una e sa ajungi prin cine stie ce concurs de imprejurari in situatii de genul si sa le iei ca atare si alta e sa te apuce pe tine hipstereala si sa zici de buna voie “gata frate, de maine ma fac vanzatoare pe 5 lei si fara stres”.


#346

Amen to that, sis. Been there de circa 37926296563643 de ori și, cel mai probabil, o să mai fiu. Dar sper s-ajung la pensie. Și dacă da, fac tot ce pot ca atunci să am o pensie onorabilă, care să-mi permită să călătoresc cu omul meu, să mă bucur de viață și să-mi permit unele mofturi.
Dacă mi-o ieși sau nu, s-o vedea. Însă ce ține de mine, fac.

Și să dea dracii, cât o fi de stresant job-ul actual, măcar nu lucrez sâmbăta, cum trebuie să o facă vânzătoarele.


#347

Cred ca depinde si de felul omului de a fi. Eu am facut o data o schimbare majora, in tinerete, de la job bine platit, responsabilitati si o pozitie ravnita la vremea aia ( nu erau joburi) am facut o pauza si apoi am luat-o de la zero in alta tara. Mi-a placut asta, eventual sa imi schimb personalitatea, sa fac lucruri diferite ca nu ma stia nimeni acolo.Pauza a fost binevenita ca am facut sport si am hoinarit pe munti. La joburile simple a fost Ok, m-am bucurat de lipsa de responsibilitati o scurta vreme dupa care m-am plictisit. Imi lipseau provocarile. Mult am muncit peste tot, imi cautam eu de treaba. Cred ca diferenta e sa iti placa foarte mult ceea ce faci, nu doar pentru ca esti bine platit.


#348

Asta e altceva. Și eu am început de la munca la bandă în altă țară (fusesem jurnalist - unul cu un post călduț, în presa online de acum 14-15 ani, care încă mai însemna ceva).
Nu regret nicio secundă alegerea.

Dar aici e vorba de alte aspecte.


#349

Nu e chiar altceva. Orice alegere in viata costa. Depinde in ce domeniu activezi. Daca te rupi doi ani de finante, de exemplu, iti intarzii promovarea intr-o functie de director, si mai departe, in a fi partener. Eu nu aveam job caldut cand am plecat, imi permiteam orice. Daca vrei sa fii boem iti asumi ca ai alte placeri nevinovate ( calatoresti, te pui in situatii noi, cunosti oameni diferiti) decat atunci cand tragi ca sa urci cat mai sus ( satisfactie/recunoastere profesionala).


#350

Eu sunt de parere ca nimeni nu poate fi bine platit pt ceva ce face aiurea, implicit nu poti face bine ceva ce nu iti place. Si mai cred ca nimeni nu poate ajunge in pozitii bine platite muncind in scarba. Ca ti se ia de stres si oboseala e una, dar nu cred ca poti avansa sau evolua in ceva ce nu iti place.


#351

Eu de ex nu am “tras” sa ajung cat mai sus sacrificand orice. Nu mi-am rupt capul pe la munca sau ceva. Mi-a placut ce am facut, si am facut natural ca la vremea aia nu aveam neaparat alternative de genul hai sa ma marit, hai cu iubi, hai cu copilul. Pur si simplu am luat lucrurile ca atare. Si nu, nu am dormit pe la birouri, nu mi-am sacrificat viata. E drept ca desi muncesc in Romania, politica firmei nu a fost niciodata romaneasca si am avut norocul de un altfel de mediu profesional. Asta desi pe vremea aia companoa nu era ceea ce este acum, companie cu actionariat 100% japonez bla bla bla, ci doar o firma foarte mica, cu actionariat privat romanesc, cu vechime de cativa ani. Probabil multi ar fi zis “vaaaai, dar ce spanac cauti acolo, hai stai 2-3 ani si valea”. Nu a fost cazul si nah, intre timp am dobandit nu doar o pozitie buna (care recunosc ca a venit la pachet cu stres si altele).


#352

Neata. Abia m-am dat jos din pat. Cred ca ma pandeste o astenie de primavara pt ca nu prea ma simt in apele mele de cateva zile.

Eu cred ca ducem un pic la extrem comparatiile. Nu cred ca cineva de pe o pozitie inalta se duce brusc sa fie casiera la Lidl. Insa aceeasi persoana se poate duce pe un job mai linistit intr-un alt birou/companie.
Aici este si vorba de “daca iti permiti”. Si da, sunt multi care isi permit sa aleaga un venit mai mic doar ca sa aiba mintea si sanatatea acasa. Nu mi se pare absolut nimic in neregula.

Eu de exemplu cand m-am mutat aici am hotarat sa schimb jobul cu totul. Am castigat f multi bani de-a lungul timpului si inca se fac bani multi din ce faceam. Insa pur si simplu am zis STOP, nu mai pot si mai ales nu mai vreau.
Da, ne permiteam si nu depindea chiria, laptele de la copil si rata la casa de banii aia in plus. Ahh, ca ar fi fost buni pentru fondul de pensie, da, cel mai probabil. Insa am un oaresce feeling ca ritmul nu m-ar fi lasat sa ajung la pensie.
Am cam luat-o de la zero pe munca de birou mai linistita. Nu am putut sta tranchil mai mult de cateva luni cand am inceput sa imi suflec manecile si am inceput sa iau tot mai multe responsabilitati. Evident, m-a ajutat experienta din trecut si nu am facut mare efort.
Salariul s-a tot marit, pozitia s-a schimbat. Insa cu toate astea, pentru ca de la inceput am spus ca am niste reguli, nu ma apropii nici macar cu un degetel de burnout.
Simt ca nu mai pot: bag o zi lucrat de acasa. Mi-e ff rau, sorry, stau acasa. Am eu grija sa recuperez munca pentru ca oricum altcineva nu are cine sa o faca.

Ideea este ca trebuie un echilibru. Si unii duc lucrurile la extrem indiferent de care partea a baricadei sunt.

Dar de ce problema se punea intre: stau in medical o saptamana ca sa imi refac sanatatea sau imi dau demisia? Nu se pot face ambele?
Chiar intreb serios. Stiu ca in Romania medicalul (indiferent cat de bolnav e omul) inseamna de multe ori ca iti faci bagajul si pleci. Dar ma gandesc ca sclavia moderna nu e chiar la loc de cinste in Germania.


#353

Eu tocmai nu ziceam de posturi cu raspundere mare. Ce te faci daca ai un sef foarte de treaba, genul BFF, dar hiperactiv si workaholic? Caruia i se pare cel mai normal lucru pe pamant sa-ti scrie la 7 - 8 seara ca are nevoie urgenta de-o lista, o statistica etc (pe care n-o ai undeva pe telefon, trebuie s-o crosetezi prima data cu date din sistem si nimeni la noi n-are SAP pe telefon). Nu in fiecare zi, dar se poate intampla de 3 ori pe saptamana, apoi 2 saptamani deloc. Daca nu esti dispus sa faci, se va gasi o alta persoana care e o face, iar tu cazi intr-o dizgratie mai mult sau mai putin grava.

Am mancat doua gogosi carnavaleresti, cu umplutura de crema de vanilie si glazura de ciocolata neagra, ne da firma (si o juma de zi liber). Bune au fost!


#354

Ai fi surprinsa. Exemplu recent din niste discutii constante si comune pe insula: consultanti platiti cu 700-1000 de lire pe zi si care fac putin spre zero. Dar da, consultanti pentru diverse companii de stat: NHS etc. Si la privat e aceeasi poveste in multe situatii.
Numai in domeniul meu cati angajati pe salarii enorme au venit boi si au plecat vaci.
Asta ca sa nu mai discutam despre salariile multor bugetari romani.

Mi-e greu, mi-e tare greu sa cred ca nu ai intalnit oameni si situatii in care salariul baban chiar nu reflecta calitatea muncii.


#355

Ba am intalnit. Am raspuns eu confuz. Voiam sa zic ca intre cei ce fac bine si sunt platiti pe merit, nu cred ca sunt cazuri care fac in scarba ceea ce fac si abia asteapta sa se duca in lume ca ai ajuns sa faca ceva ce nu le place. Nu garantez ca am fost mai coerent acum ca sunt tot sub stres :joy:


#356

Asa este/era sefa mea. Munca de la 6 dimineata pana tarziu in noapte. La inceputul anului trecut a clacat.
Si de atunci a inceput sa o ia mai usor. Isi face timp pentru hobby-uri. A inceput sa rupa usa cu mine. De treaba este tot timpul dar cand ajungi la GP de cateva ori pe luna, incepi sa realizezi ca mai bine faci economie dar traiesti sanatos si linistit.
Repet, DACA iti permiti. Daca nu iti permiti…tragi ca tata pana cand te va lua salvarea.


#357

Crad că s-a înțeles greșit. În cazul gagicului, nu vorbim de job de middle management, de unde a plecat, ca să aranjeze conserve, pe rafturile vreunui supermarket. Omul avea poziție de top, la nivel național, e expert în strategii de dezvoltare și licitații, a câștigat niște contracte uriașe, prin urmare, salariul era și el destul de gras.
Acum caută posturi de director, sau chiar director adjunct, unde răspunderea e la mai puțin de jumătate, față de ce avea, iar salariul pierde undeva la 2000 de coco, dar seara doarme în patul lui și dimineața se trezește la ore decente, intra in birou odata cu oameni botezati si pleaca la incheierea programului.
Daca nu se potolea, nu mai apuca pensia aia, grasa, pe care i-ar fi adus-o postul ala, de prestigiu si foarte bine platit.


#358

Mai e o treaba pe care am remarcat-o. Cu cat ai mai multi bani cu atat cresc si mofturile, pretentiile etc.
De foarte multe ori se ajunge la o cursa contra-cronometru doar ca sa poti pastra stilul ala de viata posh. Care stil de viata nu e musai, musai necesar.


#359

Sa las repede una pentru @albinuza :smiling_imp:
image


#360

Hehe ce misto! @Travelerista
Da mie imi zice ca in afara de a 2-a toate inseamna " I introduce my self to you"